Jurnalistul şi publicul său

 

 

Autor: Eugeniu FRUNZA, student, anul I, grupa J 064L

Conducător ştiinţific: Georgeta STEPANOV,

doctor în ştiinţe politice, conferenţiar universitar

 

Chişinău 2006

 

R E P E R E:

1. Ce înseamnă să fii jurnalist?
2. Jurnalist în Republica Moldova (sondaj de opinie).
3. Identificarea şi descrierea publicurilor.
4. Diversitatea categoriilor de public (după cele 4 tipuri de receptori).
5. Angajaţii, femeile şi minorităţile: publicuri importante.

• Anexă (clasificarea publicului după Jerry A.Hendrix).
• NOTE/ Bibliografie.

 

1) Ce înseamnă să fii jurnalist?

 

De cele mai multe ori auzim, atât de la profesionişti, cât şi de la simpli cetăţeni că jurnalismul nu este o profesie. Aşa s-a întâmplat şi anul acesta cu mine cu mine, atunci când am dat la facultatea de jurnalism şi ştiinţe ale comunicării. Colegii şi prietenii zicându-mi că nu vor să mă vadă jurnalist, cu atât mai mult la noi în ţară, că pot să fac o pasiune din această meserie, că nu se potriveşte societăţii noastre. Însă de mic (undeva din clasa a VII-a) am început să mă visez jurnalist, să colaborez la ziare şi reviste, să apar în faţa micilor ecrane. În fine, să mă ştie o ţară întreaga (poate din cauza că priveam în fiecare sâmbătă la TVR 1 „Surprize-Surprize” cu Andreea Marin-Bănică sau acum „Teo” de la PRO TV cu Teodora Trandafir).

 

A fi jurnalist este într-adevăr o profesie care (te) fură. Şi (te) fură cu totul! Şi pentru totdeauna… Invidiat (poate) pentru privilegiul de a avea acces la informaţie, de a cunoaşte oameni şi fapte la prima mână, de a putea lupta cu şanse reale împotriva oricărei nedreptăţi, jurnalistul este adesea şi subiectul celor mai înverşunate critici mai mult sau mai puţin avizate. Dar această realitate este cel mai mic preţ pe care jurnalistul îl plăteşte pentru alegerea sa, conştientă şi asumată. A fi jurnalist este înainte de orice o vocaţie, care nu se poate exprima decât printr-o muncă uriaşă şi constantă, indiferent de eşecurile sau, mai rar, de succesele repurtate. Un efort susţinut de imperativul de a descoperi şi a spune adevărul, de a demasca nedreptatea şi încercarea unei minorităţi de a înregimenta majoritatea în favoarea propriilor interese. Mai mult, jurnalistul este sau ar trebui să fie un profet, un fel de Thiresias – pe meleaguri elene, fie-mi îngăduită comparaţia – care prevede viitorul şi-l poate schimba arătând semenilor săi unde au greşit de şi-au atras mânia zeilor. Or, în această calitate, pentru mulţi stânjenitoare, jurnalistul trebuie să uite ceea ce, banal, numim o viaţă liniştită, să-şi uite frica, ba chiar şi prudenţa, despre care Victor Hugo spunea că este cea mai josnică dintre virtuţi. El trebuie însă să-şi amintească întotdeauna puterea pe care poate să o exercite în virtutea unor idealuri, care vai şi-amar de noi de vor pieri vreodată!, conform propriilor sale crezuri şi îndemnuri, potrivit unor reguli intime şi nesubordonate.

 

Pentru gazetarii aflaţi în limes, a fi jurnalist este o vocaţie sacră. Jurnalistul, văzut cel mai des ca reporterul fără frică şi mai rar ca redactor sau editor de texte şi asamblator de ştiri şi naraţiuni, are misiunea de a spune adevărul puterii, de a demasca încercarea acesteia de a controla societatea şi de a o înregimenta. Jurnalistul este o persoană oraculară, un fel de diurnarius vates, ca să prafrazăm formula latina pentru tipul de poet inspirat/oracular. El este un fel de Tiresias, or mai potrivit, un prooroc Ieremia, care vede în viitor şi explică compatrioţilor unde au greşit de şi-au atras mînia zeilor. Iar ca profet, jurnalistul este o persoană carismatică, care îşi exercită misiunea în virtutea unui dar şi conform propriilor sale reguli.

 

Să mori rănit din dragoste de viaţă

 

Privilegiile se plătesc. Şi se plătesc scump! Nu de puţine ori corespondenţii de război plătesc chiar cu viaţa privilegiul de a fi jurnalişti. Potrivit raportului anual al organizaţiei pentru apărarea presei, „Reporteri fără Frontiere” (RSF), anul 2005 a fost cel mai nefast din ultimii zece ani. Raportul arată că în această perioadă şi-au pierdut viaţa 63 jurnalişti şi cinci colaboratori ai mijloacelor de informare – translatori, şoferi sau tehnicieni. Cel puţin 807 ziarişti au fost arestaţi, iar alţi 1308 au fost agresaţi sau ameninţaţi. Totodată, peste 1006 mijloace de informare în masă au fost cenzurate. Pentru al treilea an consecutiv, Irakul a fost cea mai periculoasă zonă din lume pentru jurnalişti. 24 dintre reprezentanţii mass-mediei au murit aici. Victimele au fost ucise atât de rebelii irakieni, cât şi de armata americană, responsabilă de moartea a trei jurnalişti. Cu această ocazie este amintit şi numărul total al jurnaliştilor care au murit în Irak de la debutul războiului, în martie 2003 – 76 de jurnalişti şi însoţitori ai acestora au fost ucişi, cifră care depăşeşte totalul ziariştilor morţi în 20 ani, în Vietnam (66 persoane).  Orientul Mijlociu şi Asia rămân zonele de risc maxim pentru ziarişti. În Filipine, 7 jurnalişti au plătit cu viaţa pentru ca oamenii să fie informaţi. Şi pe continentul african au crescut violenţele în 2005. 5 jurnalişti au fost ucişi în Congo, Sierra Leone şi Somalia. Alţi 2 ziarişti au murit în Mexic, în timp ce efectuau anchete asupra traficanţilor de droguri sau combustibil. Continentul american a fost şi este de asemenea o zonă cu risc, aici 7 jurnalişti şi un colaborator al mass mediei au fost ucişi în 2005. Întorcându-ne în timp, să ne amintim că în perioada conflictului din fosta Iugoslavie, între 1991-1995, au murit 49 de ziarişti, iar 57 de oameni de presă şi 20 de asistenţi media şi-au găsit sfârşitul în perioada războiului civil din Algeria, între 1993 şi 1996. Şi România a fost, anul trecut, la un pas de a fi trecută pe lista ţărilor care au pierdut jurnalişti în zonele de conflict. Din fericire, cei trei ziarişti răpiţi în Irak au scăpat cu viaţă şi s-au întors teferi în România¹.

 

In ceea ce mă priveşte, cred că a fi jurnalist nu este o determinare (de fapt, nici nu sunt aşa de sigur că este o determinare) care epuizează fiinţa unui om. A fi jurnalist înseamnă a exercita o profesie, iar a exercita o profesie presupune a asuma un rol social, a uita de o viaţă liniştită, a uita de prudenţă, pentru că ea, prudenţa, vorba lui Victor Hugo, este cea mai josnică dintre virtuţi. O dată ce te-ai făcut jurnalist înseamnă că ai luat o deplasare pentru toată viaţa. Pentru că alături de oameni se făureşte istoria, este locul pe care ni l-a hărăzit destinul.

 

2) Jurnalist în Republica Moldova (sondaj de opinie²)

 

Alexandru Cantar, seful Biroului BBC in R. Moldova:

Vreau sa cred ca a fi jurnalist la noi inseamna acelasi lucru cu a fi jurnalist oriunde. Etica si standardele acestei minunate profesii sunt respectate cu strictete. Desi, poate ca ziaristul nostru ar trebui sa aiba mai multa forta interioara, decat altundeva, pentru a lupta impotriva cinismului si descurajarii.

 

Nu vreau sa cred ca jurnalismul in R. Moldova este, uneori, un fel de afrodisiac pentru multi agramati, rauvoitori, frustrati etc. etc.

 

Corina Cepoi, directorul Scolii de studii avansate in jurnalism:

Sa fii jurnalist in R. Moldova inseamna sa fii intr–adevar dedicat unei idei si s–o promovezi consistent. Vorbesc despre acei ziaristi profesionisti cu care am placerea de a lucra in ultimii 10–12 ani. Acesti jurnalisti intr–adevar cred ca populatia acestei tari trebuie informata despre evenimentele si procesele care le afecteaza viata de zi cu zi. 2.

 

Corina Samciuc, expert in domeniul informaticii:

Nu sunt jurnalist si imi vine greu sa judec de pe aceasta pozitie. As vrea sa fiu sigura ca fiecare persoana care se numeste jurnalist in Moldova nu uita despre responsabilitatea principala fata de audienta. Fiecare scrie pentru a informa, dar nu trebuie sa se ia cu scrisul de dragul scrisului sau al altor avantaje, si sa nu uite ca pe langa menirea de a informa, mai e si cea de a educa spiritul critic pentru cititori si dorinta de a–si pune intrebari.

 

Artur Corghencea, editor la PRO TV Chisinau:

Inseamna sa fii curios — regula valabila, de fapt, pentru orice tara. De asemenea, trebuie sa vrei sa produci schimbari si sa fii insistent. Inseamna sa intampini dificultati in fiecare zi atunci cand incerci sa obtii informatii, dar si sa obtii satisfactie atunci cand reusesti sa schimbi lucrurile care merg prost. E bine sa fii pregatit pentru a fi supus presiunilor care rezida in a fi „rugat” sa nu scrii despre anumite evenimente sau fenomene, pentru ca asta cuiva n–o sa–i placa. Sa fii jurnalist inseamna sa fii tot timpul in cautare, sa auzi si sa vezi ceea ce, de regula, trece neobservat, iar dupa asta, sa ai puterea de a scrie exact asa cum a fost.

 

Nata Albot, director PRO FM:

La modul direct, sa fii jurnalist in Moldova inseamna sa fii un om foarte indragostit de meseria ta, ca doar nu esti nebun, de nevoie sa devii jurnalist. Sa fii jurnalist in Moldova inseamna sa ai mintea ca o sapa, sau chiar ca un harlet ascutit. Cu o mica lopatica nu reusesti sa scoti din nimeni nimic. In Moldova a fi ziarist inseamna sa fii un luptator. Trebuie sa muncesti foarte mult si profesionist pentru a fi apreciat de colegii de breasla, dar mai ales de cititori, ascultatori sau spectatori.

 

Vitalie Dogaru, lector superior la FJŞC, USM, reporter la Radio Europa Libera:

Este la fel ca si cum ai fi croitor in R. Moldova. Sau poate gradinar ori sofer de microbuz. Trebuie sa lucrezi calitativ, sa iti faci lucrul la timp si sa nu dai gres. Dupa care sa iti vinzi marfa la un pret cat mai bun si sa ramai multumit atat tu, cat si clientii tai. E foarte simplu spus la prima vedere, incercati sa faceti asa si va veti convinge ca viata e plina de surprize. Sa ramana deschisi pentru tot ce e nou si sa nu le fie teama sa experimenteze, totodata sa fie atenti la definitii si reguli. Jurnalismul nu iarta celor care strica rigorile, dar ii detesta pe cei care accepta calapodul…

 

Igor Guzun, lector superior la Facultatea de Jurnalism si Stiinte ale Comunicarii, USM:

A fi jurnalist in Moldova inseamna, de multe ori, a explica faptul ca albul este alb si negrul nu e atat de necurat pe cat pare. Traim intr–o tara in care ecologistii pledeaza pentru majorarea tarifelor la apa, in loc sa protesteze impotriva taierii copacilor, organizatii neguvernamentale se ocupa de importul de granit, iar unele agentii explica pericolul unor boli care se transmit in principal prin mass–media si publicitate sociala. A fi jurnalist aici inseamna a intelege ca lucrurile nu sunt asezate normal si ca se vor schimba greu. Dar mai inseamna si a avea libertatea interioara si incapatanarea de a crede ca schimbarea este posibila. A fi ziarist inseamna a avea puterea de a crede in continuare asta si de a nu–ti schimba opinia cand altii vor spune ca observatiile tale sunt gresite.

 

Vestea proasta este ca un jurnalist, pentru a fi bun in profesie, are nevoie de inteligenta, spirit de prietenie, sa fie de nadejde, imaginatie, ingenuitate, nerv, rapiditate, acuratete, curaj, rezistenta, autodisciplina, perseverenta, vioiciune intelectuala, onestitate, punctualitate, optimism, putere de observare, agerime, initiativa, umor, adaptabilitate. Si lista ramane deschisa. Vestea buna este ca cele mai multe dintre aceste calitati sunt valabile pentru orice domeniu si ca se pot invata.

 

Nicolae Pojoga, fotojurnalist:

De cele mai multe ori a fi jurnalist in R. Moldova inseamna sa fii unul ce nu este luat in serios. Incercati sa deslusiti jurnalismul ca o afacere. Orice altceva vine de la necuratul.

 

Vasile Botnaru, director „Europa Libera”:

Inseamna sa inveti din greselile altora (pentru ca de astea nu ducem lipsa) si mai putin din performante (pentru ca astea nu sunt pretuite la justa lor valoare); sa pendulezi intre afectiunea inevitabila si detasarea aproape imposibila ceruta de codul deontologic verificat de comunitatile normale; sa alegi intre conditia unui om cu coloana vertebrala, dar cu un viitor nesigur si a unui traseist si jongler care nu scapa din priviri calauzele politice.Sa schimbe aceasta polaritate.

 

Alexandr Burdeinii, redactor–sef „Informarket.md”:

Jurnalismul inseamna un stil de viata. Daca nu vor adopta acest stil special de viata, nu vor deveni jurnalisti adevarati.  

 

 

3) Identificarea şi descrierea publicurilor

 

„După cum văd eu lucrurile, relaţiile publice sunt definite în termeni de opinie publică şi comportament. Opinia publică este o pârghie care poate motiva o audienţă înspre comportamentul aşteptat”

Harold Burson, fondator Burson-Marsteller

 

Progresul societăţii şi a comunicării au valorificat dintotdeauna relaţiile publice, fapt care a dus la identificarea publicurilor, fie că este la nivelul managementului, fie că la cel comunicativ.

 

Fiecare disciplină (exactă sau umanistă) tinde să-şi dezvolte terminologia, limbajul de specialitate; câteodată, acelaşi termen este folosit în moduri diferite, de către oameni care activează în domenii diferite sau care au profesii diferite.

 

Termenul de „public” a însemnat, tradiţional, orice grup (sau individ) care are vreo implicare într-o asociaţie, instituţie sau organizaţie. Astfel, publicul ar include, vecinii, clienţii, angajaţii organizaţiei, firmele concurente şi instituţiile guvernamentale cu rol de reglementare. Publicurile şi organizaţiile sunt interdependente, adică acţiunile publicului au impact asupra organizaţiei şi vice-versa. De cele mai multe ori, chiar şi printre cercetători, confundăm „publicul” şi „audienţa”, spunând că sunt sinonime, în realitate, însă, ele nu sunt sinonime, iar asta chiar în punctele esenţiale.

 

Din perspectiva relaţiilor publice, termenul de „audienţă” sugerează un grup de oameni care sunt receptorii a ceva – un mesaj sau o performanţă. O audienţă este astfel, în mod inerent, pasivă. Dar acest lucru intră în conflict cu majoritatea programelor de relaţii publice, care încearcă să stimuleze o participare puternică a audienţei. Pentru a ajuta la rezolvarea conflictului semantic, a apărut termenul de „public”, care s-a dezvoltat pentru a distinge între audienţele pasive şi cele active.

 

În relaţiile publice, termenul de „public” (sau „audienţă activă”) cuprinde orice grup de oameni care sunt legaţi, chiar dacă destul de slab, prin interese şi preocupări comune, care au consecinţe asupra organizaţiei. Cel mai bun mod de a înţelege acest lucru este să ne gândim la diferitele publicuri din care putem face parte, ca individ. În acest sens Don Fabun evidenţiază publicurile posibile ale unei persoane: Ce „este” acest om?; O persoană care merge la biserică; Un om căruia îi place bowlingul; Un  consumator; Un plătitor de taxe; Un om căruia îi place muzica; Un om care citeşte; Un om căruia îi place să joace cărţi; Un părinte; O fiinţă umană; Un fan al baseball-ului; Un angajat; Un cititor de ziare; Un pescar; Un acţionar; Un automobilist; Un soţ; Un vecin; Un om care joacă golf; Un unchi; Un cetăţean; Un şofer; Un om care votează; Etc.

 

Mai întâi, aparţinem unui grup de consumatori care, fără îndoială, a fost bine definit în cercetarea de marketing. Noi, de exemplu, ne-am putea încadra în grupul de piaţă „studenţi” de la 18 la 22 de ani. Această nişă de piaţă este foarte curtată pentru că – deşi n-o să ne vină a crede – deţinem şi cheltuim o mare cantitate de bani. În al doilea rând, putem avea o identitate organizaţională. De exemplu, dacă aparţinem unei organizaţii sociale sau civice – ASITO, Gaudeamus, Soros etc. sau a unei frăţii, unui grup de acţiune politică ori unei echipe sau club atletic – , suntem membri ai unui public. Datorită rasei, religiei, grupului etnic sau naţionalităţii de origine, putem aparţine şi altor publicuri. Probabil că nu v-aţi dori să fiţi considerat un membru al „publicului general” şi nici nu suntem. Nimeni nu poate fi, pentru că nu există un astfel de public. În schimb, suntem membri ai mai multor publicuri, care pot fi definite şi descrise.

 

În literatura de specialitate tradiţională, a relaţiilor publice, publicurile sunt împărţite în două categorii: cele interne şi cele externe. Publicurile externe există în afara unei instituţii. Ele nu sunt în mod direct şi nici oficial parte a organizaţiei, dar au o relaţie cu acestea. Anumite publicuri externe, cum ar fi instituţiile guvernamentale cu putere de reglementare, au un impact substanţial asupra organizaţiei.

 

Publicurile interne împărtăşesc aceeşi identitate instituţională. Ele includ conducerea, angajaţii şi mai multe tipuri de suporteri (investitorii, de exemplu). Ocaziţional, conceptul de „publicuri interne” este folosit, în practica relaţiilor publice, pentru a se referi exclusiv la angajaţi – adică la muncitori. Această utilizare este nefericită, totuşi, pentru că ne conduce la a considera muncitorii ca fiind independenţi de conducere, şi nu ca parte a aceleiaşi echipe din care face parte conducerea, aşa cum sunt ei de fapt. Acest tip de gândire are un efect de ghetou, ducând la probleme serioase de comunicare. În situaţia în care există un sindicat puternic, seperarea între aceste categorii ale publicului intern este reală, iar conceptul de echipă devine improbabil. Totuşi, relaţia conflictuală poate fi sănătoasă, atâta timp cât se menţine comunicarea între cele două grupuri.

 

În mod realist, categoriile internă internă şi externă sunt prea largi pentru a fi utile în identificarea publicurilor. O tipologie care a rămas definitivă a fost dezvoltată de către Jerry A.Hendrix, care a identificat următoarele tipuri majore de publicuri: mass-media, membrii/angajaţii, comunitatea, guvernul, investitorii, consumatorii, publicul internaţional şi publicurile speciale. (A se vedea în anexă).

 

Fiecare organizaţie trebuie să îşi alcătuiască în mod atent o listă cuprinzătoare a publicurilor.

 

Orice public particular, indiferent de categoria mai largă în care s-ar putea încadra, poate deveni un punct principal de interes din perspectiva eforturilor relaţiilor publice.  Când apare această situaţie, publicul identificat astfel este numit „public-ţintă” sau „public prioritar”.

 

Nu toată lumea aprobă însă conotaţia termenului „ţintă” în contextul unui public important. Wilbur Schramm, „decan” al cercetătorilor în comunicare, a fost autoritatea care a discreditat printre primii această idee.

 

Cu siguranţă că majoritatea practicienilor de relaţii publice sunt de acord că un public-ţintă tinde să nu fie pasiv şi să dezvolte comportamente impredictibile. Totuşi, ideea care se află în spatele acestui termen este validă – ca siluetă sau profil statistic, beneînţeles, nu ca portret în mărime naturală şi în culori. Deşi „public prioritar” poate fi un termen ceva mai adecvat, noţiunea de „public-ţintă” continuă să fie utilizată astăzi pentru a semnifica nişte audienţe care pot fi definite şi cărora li se adresează publicitatea şi informaţiile special pregătite. „Audienţa de masă” este, într-adevăr, un mit, iar a folosi o abordare care încearcă să reunească o serie de grupuri fragmentare pentru a defini publicul-ţintă ar fi stupid şi neeconomic.

 

4) Diversitatea categoriilor de public

 

Trebuie menţionat faptul că publicul poate fi caracterizat şi în conformitate cu modul în care ei recepţionează mesajul. Iată de ce, s-a stabilit că la nivel individual exista cel putin 4 mari categorii de receptori³:

1. Tipul analitic
2. Tipul director
3. Tipul amiabil
4. Tipul expresiv

 

Diversele categorii de public sunt formate din aceste tipuri de receptori. Totusi in majoritatea cazurilor exista un tip receptor predominant in cadrul fiecarei categorii de public.

 

Tipul Analitic

• Ce isi doreste?
  • Cifre, date exacte, rezultate cantitative
  • Interesat in fapte concrete
  • Analizeaza mesajul pe care dorim sa il transmitem prin prisma credibilitatii informatiilor prezentate.
  • Exemple: experti, potentiali clienti, jurnalisti, autoritati, etc.

 

 

Tipul Director

• Ce isi doreste?
  • Orientat spre atingerea unor obiective
  • Focusat pe actiune
  • Doreste sa stie „Care este planul?”, „Ce trebuie facut?”, „Care este rolul meu?”
  • Exemple: echipa manageriala, grupuri de interese ale organizatiei, clienti, etc.

 

Tipul Amiabil

• Ce isi doreste?
  • Interesat in primul rand de relatiile interumane
  • Cand i se comunica ceva se intreaba “Unde suntem „noi” in acest mesaj?”
  • Raspunde foarte bine mesajelor in care este inclus elementul uman
  • Exemple: colegi in cadrul unor echipe de proiect, etc.

 

Tipul Expresiv

• Ce isi doreste?
  • Orientat primordial catre comunicarea emotionala
  • Doreste sa fie implicat in scopuri importante, inalte
  • Este orientat spre actiune, vrea sa stie: „De ce ar trebui sa ma implic?”
  • Exemple: colegi, societatea civila, etc.

 

Cum ii multumim pe toti?

• „Analiticii” si „Directorii” sunt orientati spre comunicarea intelectuala
• „Amiabilii” si „Expresivii” sunt orientati spre comunicarea emotionala
• „Analiticii” si „Amiabilii” sunt focusati pe informatii
• „Directorii” si „Expresivii” sunt focusati pe actiune.

 

5) Angajaţii, femeile şi minorităţile: publicuri importante

 

Angajaţii reprezintă întotdeauna un public important pentru că ei sunt „linia întâi” a oricărui birou de relaţii publice al unei organizaţii. Angajaţii sunt văzuţi ca deţinând multe informaţii despre organizaţie, cu acea înţelegere specială căpătată prin experienţa şi informaţiile adunate din interior – fiind, astfel, credibili pentru celelalte publicuri. De asemenea, ei au, adesea, contact direct cu celelalte publicuri – cum ar fi clienţii sau furnizorii. Femeile şi minorităţile pot fi o parte a publicului constituit din angajaţi, dar, în plus, dintr-o perspectivă mai largă, constituie publicuri semnificative care pot distruge reputaţia unei organizaţii. Lipsa de sensibilitate faţă de femei şi minorităţi, în toate tipurile de relaţii, a dus atât la pierderi materiale, cât şi de statut, în cadrul firmelor, fie ele orientate spre profit sau nu.

Anexă (clasificarea publicului după Jerry A.Hendrix).

 

 

 

Naţionale: û  Presa scrisă; û  Reţele de radio şi televiziune; û  Agenţiile de presă.

Locale: û  Publicaţii de comerţ, industrie, publicaţii ale asociaţiilor; û  Publicaţii interne ale organizaţiilor şi ale membrilor lor; û  Publicaţii etnice; û  Publicaţiile grupurilor speciale de interes; û  Programe sau posturi radio/TV specializate.

Locale: û  Presa scrisă (cotidiene, reviste); û  Posturi de televiziune; û  Posturi radio.

Naţionale: û  Publicaţii de afaceri, generaliste; û  Publicaţii naţionale de comerţ, industrie şi ale asociaţiilor; û  Publicaţii interne ale org. şi ale membrilor lor.

 

PUBLICURILE ANGAJAŢILOR

1. Conducerea

• Conducerea superioară
• Conducerea medie
• Conducerea la nivel inferior

2. Nonmanagementul (personalul)

• Specialiştii
• Personalul administrativ
• Secretariatul

3. Personalul în uniformă

• Operatorii pe maşini/ aparate
• Şoferii
• Personalul de pază/ securitate
• Alte tipuri de personal în uniformă

4. Reprezentanţii sindicatelor
5. Alte tipuri de personal fără rol de conducere.

 

 

 

 

PUBLICURILE MEMBRILOR

1. Angajaţii orgamizaţiei

• Conducerea sediului
• Personalul de la sediu
• Alte tipuri de personal

2. Membrii comitetelor de conducere ale organizaţiei

• Membrii aleşi
• Membrii numiţi
• Grupuri legislative
• Comitete şi comisii

3. Membrii organizaţiei

• Membrii obişnuiţi
• Membrii categoriilor speciale – susţinători, emeriţi, studenţi
• Membrii sau grupurile onorifice

4. Membrii potenţiali ai organizaţiei
5. Filialele statale sau locale

• Angajaţii organizaţiei
• Comitetele de conducere ale organizaţiei
• Membrii organizaţiei
• Membrii potenţiali ai organizaţiei

6. Alte organizaţii aliate sau corelate.

 

PUBLICURILE COMUNITĂŢII

1. Media comunitare

• Mass-media
• Media specializate

2. Liderii comunităţii

• Oficialii
• Educatorii
• Liderii religioşi
• Profesioniştii
• Directorii executivi
• Bancherii
• Liderii sindicali
• Liderii etnici
• Liderii vecinătăţii

3. Organizaţiile comunităţii

• Civice
• De servicii
• Sociale
• De afaceri
• Culturale
• Religioase
• De tineret
• Politice
• Grupuriu de interes special

 

PUBLICURILE GUVERNAMENTALE

1. La nivel federal
2. a) Ramura legislativă

• Reprezentanţii, staff-ul lor, angajaţii comitetelor de sprijin ale acestora
• Senatorii, staff-ul lor, angajaţii comitetelor de sprijin ale acestora

1. b) Ramura executivă

• Preşedintele SUA
• Personalul de la Casa Albă
• Şefii de cabinet, departamente, agenţii, comisii.

2. La nivel statal
3. a) Ramura legislativă

• Reprezentanţii, delegaţii, staff-ul lor, angajaţii comitetelor de sprijin ale acestora
• Senatorii, staff-ul lor, angajaţii comitetelor de sprijin ale acestora

1. b) Ramura executivă

• Guvernatorul
• Personalul, consilierii şi comitetele guvernatorilor
• Şefii de cabinet, departamente, agenţii, comisii.

3. La nivel regional

• Conducerea regională
• Alte oficialităţi, comisii, departamente ale ţinutului.

4. La nivel de oraş

• Primarul sau conducerea oraşului
• Consiliile orăşeneşti
• Alte oficialităţi, comisii, departamente.

 

PUBLICURILE DE INVESTITORI

• Acţionarii şi potenţialii acţionari
• Analiştii pieţei de acţiuni şi consilierii în investiţii
• Presa financiară
• Agenţii private.

 

PUBLICURILE CONSUMATORILOR

• Angajaţii companiei
• Clienţii
  • Profesioniştii
  • Clasa la mijloc
  • Clasa muncitoare
  • Minorităţile
  • Alţii
• Grupurile activiste de consumatori
• Publicaţiile consumatorilor
• Media comunitare, de masă şi specializate
• Liderii şi organizaţiile comunităţii.

 

PUBLICURILE INTERNAŢIONALE

1. Media din ţara gazdă

• Mass-media
• Media specializate

2. Liderii ţării gazdă

• Oficialităţile
• Educatorii
• Liderii sociali
• Liderii culturali
• Liderii religioşi
• Liderii politici
• Profesioniştii
• Directorii executivi

3. Organizaţiile ţării gazdă

• De afaceri
• De servicii
• Sociale
• Culturale
• Religioase
• Politice
• De interes special

 

PUBLICURILE SPECIALE

1. Media consumate de aceste publicuri

• Mass-media
• Media specializate

2. Liderii acestui public

• Oficialităţile
• Liderii profesiei
• Liderii etnici
• Liderii comunităţilor înconjurătoare

3. Organizaţiile care compun acest tip de public

• Civile
• Politice
• De servicii
• Culturale
• Religioase
• De tineret